La nişte case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe fereÅŸti,
Pe lângă flori fireşti,
Åži cele prelucrate
De mâine omeneşti.
Dar iată, nori s-adună,
Cu fulgere lucind,
Şi tunetul răsună
De ploaie prevestind;
Iar floricelele acele iscusite
Îndreaptă către zei
Smerita rugăminte:
Ca să oprească ei,
Cu un cuvânt din ceri,
A ploaiei neplăceri;
Dar rugămintea lor au fost zădărnicită
Şi ploaia cea pornită
De un răcoare vânt
Se varsă pre pământ,
Potoale sfera grea,
Verdeaţa înnoieşte
Şi firea după ea
Se pare că zâmbeşte.
Atunci ÅŸi florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sânurile sale
Dau desfătat miros;
Iar florile de fir, mătasi şi catifea,
Ce ruge înălţa când ploaia se ivea,
De frumuseţea lor lipsite şi pătate,
Au fost de pe fereşti afară lepădate.
Talentului firesc de critică nu-i pasă,
Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;
Åži numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.

» » » » »

Popularity: 9%