Cucoşul, ştiţi prea bine, că are însuşire
De a ne da de ÅŸtire
Prefacerile zilei ş-a timpului schimbări.
El, făr-a se supune
La reguli şi cercări,
Când adevărul spune,
E ca un fabulist;
Iar când arată timpul e cam naturalist.
Ştiu dar că la o moară, cucoşul prin cântare
Morarului da veste la vreme de mâncare.
Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind,
Şi unda zgomotoasă, în roţi cu-a sa iuţime
Izbea din înălţime
În aer spumegând,
Morarul simţea foame. Deci iese el din moară
Şi vede cum cucoşul, sărind pe-o grindişoară,
ÃŽn pene se umfla,
Din gât se încorda,
Ş-apoi, căscându-şi pliscul, se pare că cânta.
Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,
Era neauzită.
Morarul trist se duse în moară, aşteptând
S-audă mai degrabă cucoşul său cântând.
Aşteaptă, măi morare,
C-aÅŸa-i ÅŸi-n lumea mare:
Când relele năravuri vuiesc neîncetat,
Atuncea adevărul nu este ascultat.

Popularity: 4%

Daca ti-a placut acesta poezie, spune-le si prietenilor tai, pe yahoo messenger despre ea folosind linkul de mai jos:
==> [ Trimite Mesaj ] <==