Oraţie de nuntă
Adaugata de: mihella Adrian PăunescuAstfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.
Avusesem dreptul ÅŸi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar găblonz.
Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg…
Åži cu pasiune, ÅŸi cu voluptate
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.
Hai, întinde mâna pentru despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.
Întră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.
Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!
Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.
Popularity: 11%

May 26th, 2009 at 1:44 pm
Hai sa mi te fac iubita,
Hai sa mi te fac pereche
Si sa mergem intr-o seara
Amindoi la Curtea Veche.
Pune-ti cizme ordinare
Si-un fular, cum se cuvine!
Nu ma scoate din sarite
Ca-mi iau sabia cu mine.
Si-ti tai capul cu securea,
Si apoi te fac mireasa
Pina nici n-apuca aia
Sa ne dea rachiu pe masa.
…………………..
Åži, cu cu miinile din umeri
Atârnând ca nişte rufe
Să-mi pun capul pe o piatra
Şi să dorm sub nişte tufe.
Şi s-aud cum lăutarii
Cintă invingându-şi lenea;
Cum mai trece vremea Doamne ,
Toate mândrele-mi zic nenea!
( E o poeyie frumoasa de A.Paunescu publicata acum vreo 25 ani. Nu mai stiu nici titlul nici pe de-a’ntregul versurile!)
May 26th, 2009 at 1:56 pm
Sa fiu cu tine, intr-un sat de munte,
Sa ninga mult ca pentru a ne-ngropa,
Să mă sfârşesc lâgă mirarea ta
Că lumea-i un izvor de amănunte.
De lemne casa şi de lemn pădurea
Şi lemne sa zvărlim şi noi în foc;
Să-mi fii neşansă şi să-ţi fiu norc ,
Iar eu sa plec afară cu securea.
Să plec afară spre-a aduce lemne
şi tu să te sfârşeşti , stingându-te amar
Ca vechiul nostru magic felinar
Şi să îţi spui că am ceva pesemne.
S-a întâmplat ceva daca-ntârzie!
Eu lemnele pădurii să le ştiu
Şi, prin nămeţi, cu pete de vecie
Să ma întorc la sânul tău sicriu.
Siciu de lemne fragede, prin viscol,
Iar tu să crezi că m-ai pierdut detot,
Că focuri fi-vor , şi alţi oameni fi-vor
Dar doi ca noi pe lume nu se pot!
………………..
Esenţa e un snop de amănunte,
Afară norii au un pal drăcesc;
Se construieÅŸte casa de la munte
În care-am să te duc , să te iubesc!
Adrian Păunescu – acum un sfert de secol… ÅŸi ceva.