Eu sunt eu
Adaugata de: mihella Adrian PăunescuTrenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aÅŸ pune pasul liber ÅŸi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.
Åži pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.
ÃŽncordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.
Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic ÅŸi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.
Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.
Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.
Popularity: 28%
Poezii similare
- Ecce homo - Ion Minulescu
- Intoleranţă - Ana Blandiana
- Oglinda din adânc - Lucian Blaga
- Sunt Cel ce sunt - Daniel Branzai
- Ego sum … - Daniel Branzai
- Replici - Mihai Eminescu
- Iertările - Adrian Păunescu
- De ce nu-mi vii? - Mihai Eminescu
- Vreau să iubesc pe fratii mei - Costache Ioanid
- Te port în mine - Zorica Latcu