Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de ţărani din fierbintele sud,
Åži Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud.

Ca Iancu aÅŸ vrea pe suiÅŸul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astăzi e linişte dulce în inima
Prea mult patimitului nostru Ardeal.

AcelaÅŸi e Clujul, aceiaÅŸi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aÅŸ muri de o mie de ori.

Mereu către dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean,
Aici învăţară ai mei, toate rudele,
Dumitru ÅŸi Ana ÅŸi Tina ÅŸi Ioan.

Când noaptea se lasă tresar amintirile
Şi trec literaţi spre un magic castel,
Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.

Åži ce n-a fost voie, ÅŸi clipele libere,
Şi ce-i mulţumire, şi ce e reproş
Se-adună nostalgic la cumpana nopţilor
Când Blaga îşi murmură paşii sfioşi.

El trece spre moarte, în marea lui trecere
Åži e printre noi ÅŸi din nou printre duÅŸi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.

RoÅŸ-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.

Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartă momentul cel crud,
Ce simplu cântăm: “Blaga-i mut ca o lebădă”
Åži paÅŸii lui Blaga prin Cluj se aud.

» »

Popularity: 13%